În ce hal de ţară trăim? Mă uit la televizor şi nu-mi vine să cred la ce nivel a ajuns ipocrizia, furăciunea, nesimţirea şi batjocura în ţara asta. Preşedinta Camerei Deputaţilor trece o lege prin Parlament prin fraudarea votului! Într-o sală cu mai puţin de 100 parlamentari prezenti, ea a numarat 158 voturi „pentru”, la vot prin ridicarea mâinii! Şi numără în vreo 2-3 secunde! După ce i se pune fapta în faţă, nici măcar nu neagă, aşa de formă (nu mai spun să-şi ceară scuze) ci răspunde prin a acuza că un partid a părăsit sala după ce a cerut bani pentru vot. Deci nu-şi neagă sau regretă fapta, ci doar şi-o scuză de o manieră senină şi cu o atitudine justiţiară! Aproape că nu am cuvinte care să redea dimensiunea semnificaţiei acestui gest! De fapt, nu mai sunt necesare alte cuvinte. Grozăvia situaţiei, în sine, este atât de mare, încât o creionează în cele mai sugestive culori, fără a mai avea nevoie de vreo altă descriere.
Mă revoltă în ultimul hal un asemenea comportament de cea mai joasă factură, care încalcă toate principiile elementare are regimului parlamentar şi democratic. Pe vremea dictaturii măcar se încerca crearea aparenţei legalităţii şi principialităţii deciziilor care se luau. Acum se adoptă practici dictatoriale pe faţă, fără nici o jenă şi prin călcarea în picioare a Constituţiei României. Paradoxul este că se insistă în această atitudine: după ce fapta a fost semnalată, doamna preşedintă nici măcar nu a catadicsit să reîntoarcă proiectul de lege la vot în Plen. A rămas aşa: o Lege adoptată prin fraudă! Şi nimeni nu are nicio problemă cu asta. Fapta a trecut prea puţin remarcată în percepţia publică iar asta poate doar din cauza unei blazări care pare că ne-a cuprins pe toţi şi care ne lasă fără reacţie în faţa unei asemenea grosolănii şi a abuzului pe care pare că deja ni-l asumăm resemnaţi.
Explicaţia lipsei de reacţie constă în faptul că ne-am obişnuit să fim abuzaţi, batjocoriţi, ignoraţi, desconsideraţi. Ni se întâmplă asta în fiecare zi şi nu mai avem angajamentul necesar să reacţionăm.
Suntem sărăciţi, înfometaţi, împovăraţi de taxe, lăsaţi şomeri de către cei pe care, culmea, noi i-am pus în fruntea noastră, însă pe care îi privim de parcă providenţa i-a adus acolo. Nu reuşim să percepem legătura de cauzalitate între alegerea noastră şi faptul că ei sunt acolo, care ne-ar motiva să-i şi tragem la răspundere pentru ceea ce ei ne fac. O luăm ca pe un dat. Avem senzaţia că, indiferent pe cine şi ce alegem noi, ei sunt în mod fatal acolo, la putere, fără ca noi să putem determina înlăturarea / schimbarea lor. Asta şi pentru că, în nesimţirea lor nemăsurată, ne arată cu degetul tot pe noi, cei care i-am ales, pentru dezastrul incapacităţii lor de a guverna şi pentru rezultatul furăciunii fără de limite pe care ei o practică. Noi suntem de vină pentru că suntem prea mulţi angajaţi la stat, noi suntem de vină pentru că avem salarii şi pensii. Suntem vinovaţi pentru că existăm şi pentru că suntem plătiţi aşa cum scrie în nişte legi pe care însă uită că tot ei le-au dat. Deci noi trebuie să fim pedepsiţi pentru vina pe care o avem de a exista, de a munci şi de a fi plătiţi pentru că muncim. Noi suntem de vină pentru ineficienţa unui aparat administrativ public creat de ei. Noi suntem de vină pentru inexistenţa mecanismelor economice eficiente pe care ei nu le-au creat niciodată. În viziunea lor, noi suntem de vină pentru ceea ce ei nu au fost şi nu vor fi niciodată în stare să facă bun în ţara asta. Şi pentru că nu-i lăsăm în pace, în furăciunea lor, pe care o merită că doar d-aia i-am ales şi i-am pus la putere!
Îmi vine să vomit în faţa unei asemenea situaţii emblematice pentru clasa politică actuală a României. Acesta este felul în care înţeleg ei să exercite această putere publică, fundamentată pe principii constituţionale şi democratice în anul 2010, într-un stat membru al Uniunii Europene!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu