Mi se pare că asist la o partida de sah ale carei mutari insa nu le inteleg. Si nu le inteleg poate doar datorita dimensiunii sale neverosmile, pe care o presupun, in conditiile în care piesele de pe tablă par a fi oameni. Ba nu! Nu doar oameni! Grupuri mari de oameni. Cel putin pionii. Pentru ca celelalte piese cred ca sunt individualitati proeminente ale societatii. Proeminente prin vizibilitatea lor publica, nu neaparat prin altceva.
Am ramas total descumpanit de evolutia scenariului generat de mitingul politistilor din ziua de vineri, 24 septembrie. Un miting care se anunta a fi ca oricare altul dintre cele care se petrec in aceste zile cenusii, in care numeroase categorii socio-profesionale isi manifesta nemultumirea fata de regimul de austeritate pe care il traversam, a dus – in final – la schimbarea unui ministru cu mare greutate in Guvern.
Deci, stateau oamenii in Piata Revolutiei si isi scandau lozincile lor acolo, ca toata lumea, cand – ca din senin – un lider sindical incepe sa spuna ceva de Presedinte si ca, daca nu vine acolo intr-o ora, toata lumea va pleca spre Cotroceni. Acu’ mai stiu si eu cate-o boaba despre sistemul istitutional romanesc iar acel lider stie si domnia sa cel putin la fel cat mine, suficient cat sa cunoastem ca, in Romania de azi, Presedintele este ultima dintre institutii care iti poate rezolva problemele. Primul este Guvernul, iar al doilea este Parlamentul (desi ordinea ar trebui sa fie invers, dar poate voi aborda subiectul asta alta data). Ca d-aia se aduna lumea in primul rand la Guvern si la ministere. Ca de acolo trebuie sa vina solutiile. Mai mult, in conditiile in care mitingul fusese organizat la Guvern, si nu la Cotroceni, o data in plus nu am inteles ce e cu acel mesaj ultimativ adresat Presedintelui. Ca, daca totusi, ar fi vrut oamenii sa imparta ceva cu presedintele, atunci ar fi organizat mitingul acolo, nu? Mi se pare ca aspectele astea tin de o logica elementara. Dar totusi ei s-au adunat la Guvern, acolo unde era si firesc, insa au inceput sa zica de Presedinte. Ceva nu se lega deloc in toata povestea asta. Ba mai mult, il chemau acolo, in Piata Victoriei, pana la o anumita ora. Il chemau acolo ca sa ce?! Nu se stie. Ca, daca nu vine, se duc ei la el. Pentru ce? Urma sa vedem...
Asa cum era de asteptat, Presedintele nu a aparut acolo, asa cum a cerut acel domn prin microfon. Imi era evident ca cineva gandise asta cu buna stiinta inainte. Stabilise scenariul. Il vor chema in Piata Victoriei. El nu va veni (logic) ca doar nu e la mana unui grup de guralivi care au chef sa-l vada in momentul ala, acolo unde sunt ei, de parca Presedintele nu ar mai avea alta treaba iar agenda lui e total nerelvanta in raport cu pofta „ad-hoc” a oricui de a-l vedea. Asa stand lucrurile, la indemnul aceluiasi domn, lider de sindicat, grupul s-a pus in miscare catre Cotroceni. Neautorizat. Pazit insa de jandarmi, aflati in cea mai ingrata situatie, din motive care tin de o evidenta ce face inutila explicarea aici.
Au ajuns oamenii la Cotroceni. Aici au inceput sa strige una-alta, chestii mai mult sau mai putin ortodoxe. Unii au inceput sa arunce cu caschetele inspre zidurile palatului. Niste consilieri prezidentiali le-au transmis liderilor ca ceea ce se intampla acolo e ilegal. Si ca Presedintele nu-i poate primi pentru ca nu e in acel sediu si nici in Bucuresti. Asa ca, intr-un tarziu, s-a spart gasca si lumea s-a carat acasa, nu inainte de a-si da din nou intalnire la Cotroceni pe 7 sau 8 octombrie, nu mai retin. Teoretic aici s-a cam incheiat povestea. Un demers care in mod evident nu putea avea nicio finalitate in ceea ce priveste transmiterea mesajelor manifestantilor, nu a avut nicio finalitate. Numai ca lucrurile nu aveau sa se opreasca aici.
Prima reactie a Presedintelui si a Premierului a fost aceea de a refuza prezenta echipajelor politiei rutiere in componenta coloanelor lor oficiale. Motivul? Reactie la comportamentul oamenilor legii care au incalcat legea. Nu sunt de acord ca, de protectia lor să se ocupe cadre ale unei instituţii al cărei personal încalcă legea. In fata unui asemenea gest al liderilor unor institutii atat de importante ale statului – Guvernul si Presedintia – ministrul administratiei si internelor si-a asumat intreaga responsabilitate institutionala si si-a dat demisia. In mai putin de 24 de ore de la demisie, Premierul aparea insotit de politie in coloana oficiala!
Aici este o problema, din punctul meu de vedere. S-a aruncat anatema asupra unei intregi institutii care numara peste 150.000 de oameni, pentru un miting neautorizat al unui grup sindical care, ATENTIE: avea un lider! Nimeni, nicio clipa in tot rastimpul asta, nu a vorbit despre acel lider si despre responsabilitatea lui. Nimeni nu si-a pus problema ca el este responsabil de organizarea actiunii, de deplasarea grupului, de indemnul adresat manifestantilor de a se comporta intr-un fel sau altul. Iar acel lider sindical nu reprezinta institutia din care fac parte acei oameni. Ei reprezinta, intr-adevar, institutia, insa ei s-au comportat ca o masa de oameni, potrivit indemnului liderului lor, si nu ca individualitati distincte, care au decis de capul lor sa se manifeste intr-un anumit fel. Nu era neaparat problema lor daca deplasarea era autorizata sau nu. Cat timp liderul ii indemna sa se deplaseze intr-un anumit loc, lui ii revenea responsabilitatea legalitatii gestului sau. Insa nu! Pe el nu l-a tras nimeni nicio clipa la raspundere. De vina a fost institutia. Si conducerea acesteia despre care Presedintele spunea ca „nu a functionat” in acea zi. Un ministru a fost obligat sa demisioneze pentru ca NISTE angajati ai ministerului sau, membrii de sindicat, s-au supus indemnurilor liderului acelui sindicat de a se manifesta intr-un anumit fel si intr-un anumit loc.
Poate sufar de scenarita, insa mi se pare ca seamana de departe a joc de sah. Nu stiu insa cine sunt jucatorii. Sau, chiar daca as sti, ori daca ii banuiesc macar, nu pot sa ma exprim, pentru ca as fi acuzat ca fac politica si nu am voie. Si, de fapt, nici nu as face politica. Nu fac si nu voi face, pentru ca am inteles de mult timp ce inseamna politica. Ma opresc doar la a relata ceea ce am vazut la televizor iar concluziile si le poate trage fiecare, in sinea lui. Acolo nu poate patrunde nimeni si nu te poate trage nimeni la raspundere pentru ce concluzii tragi si pentru ce rationamente emiti.
Cert este ca jocul nu se termina aici. El continua. Cand, cum? Ramane sa vedem. Si sa intelegem, daca suntem in stare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu