Exercitiu de imaginatie - partea a 2-a

    Bag seama ca subiectul nu prea a starnit interesul. Exista o singura reactie exprimata. Poate si pentru ca a fost destul de greu de intuit motivul pentru care propun un asemenea exercitiu. Iar motivul este, in opinia mea, unul cat se poate de serios. V-am propus sa va imaginati o anumita situatie pentru ca, in final, adica acum, sa va dau o veste proasta si care nu este vreo nascocire de-a mea: traim, in continuare, intr-o tara in genul celei descrise de mine. Poate prea putin stiu, dar exista in Romania zilelor noastre, o lege (Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 31 din anul 2002) care spune ca Negarea, contestarea, [...], prin orice mijloace, in public, a... (ceva; nu spun ce, ca nu asta are relevanta)... ori a efectelor acestuia se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani..."
    Deci ea, legea, prevederea legala, imi interzice mie, cetateanul unui "stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme..." (am citat din articolul 1 al Constitutiei Romaniei), asadar imi interzice mie sa-mi exprim liber, pe strada, sau pe un blog (de ce nu? ca tot spatiu public este si aici), o opinie, propria mea opinie, daca ea este in sensul de a nega sau contesta faptul ca X lucru s-a intamplat. Imi interzice dreptul meu de a-mi exprima o opinie. Daca mai iau in calcul si faptul ca X-ul reprezinta un eveniment trecut, o situatie care nu mi-a fost contemporana si despre care aflu din relatarile unor autori de lucrari istorice sau de altfel, adica o situatie ale carei detalii nu le pot cunoaste decat pe baza perceptiilor subiective ale unor omi si oame, redate in maniera pe care ei au crezut-o de cuviinta, incep sa-mi pun problema in ce fel de lume traiesc.
    Sa luam un exemplu. Sa zicem ca tu, cititorule, esti un cetatean sau o cetateana, caruia/careia eu vin si-i spun ca acum, nu stiu..., ca niste ani in urma, cand inca tu nu te nascusesi, niste oameni s-au purtat urat cu niste alti oameni. Iti arat niste poze si niste documente care spun acelasi lucru, despre care tot eu iti spun ca sunt autentice. Stii ce se intampla daca tu indraznesti ca, dupa aceea, sa spui, pe strada fiind: "Naaa! Nu pot sa cred ca s-a intamplat asa!"? Ori, mai rau, te trezesti spunand "Pleaca, ma, d-aici cu facaturile tale, ca nu sunt decat baliverne!" Stii ce se intampla? Vin poterasii si te iau. Si faci puscarie.

    Sau alta ipoteza: Dupa ce vin eu si iti spun cele de mai sus, mai vine altul care iti spune ca nu s-a intamplat asa cum am zis eu. Poate ca iti aduce si ala poze si documente care ii sustin afirmatiile. Ce trebuie sa faci tu? Sa ma crezi pe mine. Sau, indiferent de ceea ce crezi, tu in public nu ai voie sa spui ca ala are dreptate iar eu am mintit. Nuuuu! Ai voie sa afirmi numai invers: ca eu am dreptate si ala e un falsificator nenorocit. Nu conteaza ale cui dovezi sunt mai convingatoare, tu nu ai voie sa-i dai lui dreptate.
    Intelegi cum sta treaba? Intelegi ca asta scrie intr-o lege a Romaniei de acum? Intelegi in cel fel de democratie traim?

Exercitiu de imaginatie - prima parte

    Celor un... sau poate 2 (sunt optimist)?.... ori 3 (sunt extrem de optimist)?... sau poate chiar 4 (cred ca trebuie sa ma duc sa ma culc! am luat-o razna!)?... vizitatori ai acestui blog, va propun un exercitiu de imaginatie. Unul destul de complex, dar cred ca, totusi, merita. Mai intai, sper ca voi, extrem de putinii vizitatori, sa fi prins macar un pic din perioada anterioara revolutiei din 1989, pentru ca, altfel, va fi destul de dificil de imaginat...

    Va mai amintiti de acele vremuri in care aveam atat de putine libertati?  In care nu aveam voie sa spunem ceea ce vrem, in care totul era cenzurat si nimic nu ajungea la noi decat in forma dorita de Partid? Deformau totul, inclusiv realitatea inconjuratoare. Ne povesteau de bunastarea poporului care era mort de foame si inghetat de frig. Faceau totul ca sa ne convinga de altceva decat ceea ce era in realitate. incercau sa ne convinga de ceea ce vroiau ei sa credem. Ceea ce mi se pare mai grav, este ca incercau sa deformeze inclusiv istoria. Incercau sa-si construiasca propria lor istorie, pe care ne obligau sa o credem. Ne-o indesau pe gat, la scoala, la televizor, in ziare...pretutindeni. Nu auzeam decat ca socialismul/comunismul era cea mai inalta treapta a evolutiei civilizatiei, nu auzeam decat de faptele de eroism ale comunistilor de la nasterea acelei ideologii si pana la infrangerea imperialismului burghezo-mosieresc din spatiul est-european. Deformau istoria astfel incat sa ne faca sa credem ca socialistii erau salvatorii umanitatii iar capitalismul era parazitar sau era o plaga a omenirii. Luma capitalista era denumita "lagarul imperialist". Nicaieri nu se vorbea de atrocitatile comise de securitate intre 1950 si 1968, in centrele de reeducare prin munca - adevarate lagare comparabile cu cele naziste - in care au fost inchise zeci sau sute de mii de oameni (numarul lor exact nu se va sti niciodata pentru ca nu au existat niciun fel de evidente, in prezent existand doar unele documente prin arhivele fostei securitati, in care sunt mentionate, uneori accidental, cifre de ordinul zecilor de mii de persoane care incepand cu 1968 au inceput sa fie eliberate pentru ca insesi autoritatile de la acea vreme incepusera sa-si puna problema justificarii acelor abuzuri). 

    Pentru a-si asigura eficienta procesului de inoculare in constiinta maselor, a unei istorii deformate, nu aveam acces la alte surse de informare, acestea fiind cenzurate sau interzise. Iar daca, totusi, accesam alte surse, eram pedepsiti. Mai mult, nu aveam voie sa punem la indoiala informatiile pe care ni le ofereau ei despre istoria pe care ne-o furnizau si nu aveam voie sa nu consideram ca fiind autentice documentele si marturiile pe care ni le prezentau ei ca dovezi ale faptelor si evenimentelor istorice pe care ni le serveau. Nu aveam voie sa ne exprimam, cumva, alte opinii, nu aveam voie sa punem sub semnul intrebarii, sa contestam sau sa negam nimic din ceea ce ni se prezenta ca fiind adevar istoric. Ne erau ingradite, astfel libertatea gandirii si libertatea de exprimare. 

    Asta mi se pare cumplit. Nu aveam voie sa ne exprimam propriile opinii, pareri, concluzii, daca intrau in contradictie cu adevarurile servite de ei, de-a gata. Nu aveam voie sa punem la indoiala acele adevaruri. Nu aveam voie sa le contestam. 

    Decembrie 1989 a insemnat, in primul rand, descatusarea gurilor. Libertatea cuvantului. Din acel moment, am inceput sa avem voie sa vorbim, sa ne dam cu parerea, sa ne exprimam opiniile, sa punem intrebari (chiar daca nu primim, intotdeauna, raspunsuri), sa punem sub semnul intrebarii, sa negam, sa afirmam. Poate ca nici acum nu avem acces la orice sursa de informatie ne dorim. Poate ca si acum ne sunt cenzurate unele informatii. Dar avem dreptul, nu-i asa?, sa contestam sau sa nu fim de acord cu ceea ce ni se ofera. Nu? Putem sa iesim pe strada si sa spunem: "noi NU CREDEM ca, ceea ce s-a intamplat in 1989 a fost o Revolutie. Noi credem ca a fost o lovitura de stat!" Pot sa am orice opinie si mi-o pot exprima liber, nu? Ca si pentru asta s-a murit in 1989. Inclusiv pentru asta a iesit lumea in strada atunci. A fost prima libertate manifestata de oameni in acele zile. Au inceput sa nege si sa conteste. Sa-si exprime opinia. Sa nu fie de acord. Sa-si spuna propria opinie.

    Blogul este, in viziunea mea, un canal de manifestare a dreptului la libera exprimare. Eu asa il vad. Acest mediu este accesat, in primul rand, de oameni care vor sa isi exprime liber opiniile. Bine, or mai fi si manipulatorii, incitatorii, etc. Dar, pana la urma, si aceia uzeaza de acelasi drept. Fiecare dintre cei care vin aici, exprima ceva. Cei de buna credinta sunt, cu siguranta, oameni in a caror ierarhie de valori, libertatea de exprimare ocupa printre primele locuri. Asa ca aici mi se pare cel mai potrivit sa propun acest exercitiu de imaginatie:

    Imaginati-va ca, printr-o "minune", dreptul la libera exprimare a disparut! Nu mai aveti voie sa spuneti chiar tot ce ganditi, tot ce credeti. Imaginati-va ca, exact ca pe vremea despre care vorbeam mai sus, anumite adevaruri va sunt servite de-a gata iar voi nu aveti voie sa va exprimati in sensul de a le pune la indoiala, de a le nega sau de a le contesta. E o chestiune de principiu aici. Imaginati-va, deci, ca traiti intr-o astfel de tara, in care, daca te exprimi in sensul de a pune anumite lucruri la indoiala (atentie, nu toate lucrurile, ci doar unele - spuneam ca e o chestiune de principiu), iti risti libertatea. Vin autoritatile, te leaga si... nu stiu! Iti fac ceva rau. In mod legal. Ce ati zice daca s-ar intampla acum asta? Cum ati reactiona? Ce atitudine ati avea, in conditiile nivelului propriu de valorizare al libertatii de exprimare? 

    Astept opiniile voastre. Daca vor fi. Vom comenta pe urma, impreuna.....